Day 5: Grupa 1 Headvertising si CAP
Anca-Maria Caludea:
O altfel de scoala. O scoala care te invata sa gandesti, te invata sa “sapi” dupa idei, te invata sa le pui si sa le folosesti unde si cum trebuie. Te enervezi, te stresezi, aproape ca te dai cu capul de pereti doar ca sa nu ti se intoarca ideea. Dar se intoarce. Si, o iei de la capat. Inca o data si inca o data.
Iti spui ca e greu si nu mai iese nimic, dar chiar atunci cand renunti sa te mai gandesti si cand treci la urmatorul brief, hop, iti vine ideea! Nu e vorba de nici o teorie; e vorba de ochi, urechi si minte deschise.
Sunt incantata ca am cunoscut oamenii din industrie carora vreau sa le multumesc. A fost amuzant si stresant, o combinatie interesanta care trebuie incercata.
Andra Iulia Stoica:
Pentru mine Scoala ADC*RO a fost un fel de terapie de soc in publicitate. Inceputul a fost destul de inocent, urmarile insa au fost mai drastice. Toate au fost insa spre bine. Odata intrat in lumea publicitarilor consacrati in domeniu, devine usor de vazut ca in spatele fiecarei idei este mai mult decat pur noroc. Nimic in publicitate nu este intamplator, toate componentele unui print, spot TV sau radio, toate elementele unei campanii sunt rezultatul multor zile de cercetare, analiza si masuratori precise. De afara totul pare usor, din interior insa situatia se schimba complet. Prin urmare, recomand celor care vor sa urmeze o cariera in domeniu sa treaca mai intai prin scoala. E mai usor sa fie scos untul de creativ din tine pret de cateva luni, decat sa ai un soc la primul contact cu o agentie de publicitate, unde va trebui sa inveti singur ceea ce ti se explica aici.
Scoala ADC*RO este mai mult decat un ghid in publicitate, pentru ca fiecare saptamana este ca o doza de realitate servita cu forta si fara menajamente. Nu va asteptati la un tratament finut. Nu este un spa si in niciun caz nu este pentru cei slabi de inger creativ. Asteptati-va la ce e mai rau si luptati sa scoateti din voi tot ce este mai bun, doar asa veti reusi.
Daca v-am bagat in sperieti, mai am o ultima precizare: nu este asa rau (daca va doriti cu adevarat). Din experienta personala va asigur ca satisfactiile, oferite de rezultatele pe care le-am obtinut, au facut ca totul sa merite.
Andra Magda:
Scoala ADC face pentru tine ce o facultate nu poate. Primesti brief-uri relevante, iar tutorii nu se sifesc sa taie in carne vie. Ceea ce e bine. Dupa parerea mea, daca vrei sa termini scoala asta trebuie sa stii sa treci peste, sa injuri juma` de ora la telefon dupa intalnirea de la agentie, iar a doua zi sa iei o cafea si sa te apuci de scris mai bine. Nu conteaza cat bagaj de informatii si creativitate ai la intrare, conteaza cum iti faci temele, cat investesti si cat efort depui pentru a produce o idee relevanta in final. Concluzie, din ADC poti sa iei ce iti ofera, sub formula: munca, rezistenta la frustrare, munca, networking.
Cornel Coman:
Scoala ADC*RO este testul ADC*RO , testul la care nu te duci daca nu te-ai lasat de fumat pentru banii de taxa, daca nu ai citit A Brief History of Time, dialogurile lui Platon si Capra cu trei iezi si daca numele George Pruteanu iti este necunoscut .
Pentru mine scoala ADC*RO a fost ca un esspresso italian (ala mic si tare care nu respira greu) , se termina pana iti aprinzi o tigara si dupa incepi sa ai palpitatii.
Ce este de nefacut?
La Scoala ADC*RO nu trebuie sa “faci maine” pentru ca “maine” este prea tarziu.
Scoala ADC*RO iti da brief-uri si informatii dar nu iti baga idei in traista.
La scoala ADC*RO sa te duci cu sacul sa iei brief-uri si sa dai idei.
La scoala ADC*RO nu trebuie sa iti bagi ceva in el de brief pentru ca brief-ul are nevoie de rezolvari, nu de afectiune.
Concluzie: Este la voi concluzia.
Din grupa a mai facut parte si Olivia Florinela Spanu.